Fotografii - Biblioteca Județeană Gorj
miercuri, 24 iunie 2015
Et in Târgu-Jiu ego!
Târgu-Jiu, un oraş provincial, chiar dacă este capitala Olteniei de Sus, un
oraş fără prea mari valenţe de a intra în planul comparaţiilor cu alte asemenea
"municipia".
Dar, aşa cum fiecare individ este unic în felul său, grupul constituit la
nivelul unei comunităţi are o amprentă proprie, unică prin suma componentelor
sale unice. Prin urmare, orice poveste care prinde contur în acest spaţiu are o
încărcătură empirică şi mai ales emotională, chiar metafizică.
Da! Târgu-Jiul este şi oraşul copilăriei mele. Şi încă un - DA - povestea
mea, fie ea şi una neinteresantă (nespectaculoasă), intră, eventual, măcar ca o
virgulă în volumul istoric, în identitatea acestui Spiritus loci. Şi ori de
câte ori ascult poveşti ale altor trăitori pe aceste meleaguri, amintirile mele
prind glas, din nou, iar aceasta este o reliefare a unei conştiinţe comune, cu
puncte de reper din trecut sau din prezent.
Aşa s-a întâmplat şi în desfăşurarea acestui proiect, iniţiat de Biblioteca
Judeţeană Gorj, la care am fost martor. Spun "Martor", deoarece
tinerii care au fost protagoniştii prim - planului, prin naraţiunile lor, au
dovedit că recunoaşterea ca aparţinător al unui spaţiu continuă, în fiecare
generaţie, şi fiecare la rândul său poate depune mărturie că aşa este.
Pământ, aer şi apă şi toate câte se plămădesc din ele, aici, plus dramul acela
de iubire (ca fior existențial), glăsuiesc în noi într-un limbaj specific unei
anumite familii.
Și ce frumos este când ai la îndemână un astfel de album cu poveşti şi
imagini!
Şi bineînțeles - ce frumos este când cineva a avut o asemenea idee şi a
făcut ca ea să fie aievea. Nu mai întrebăm cine. Odată intrați aici, Târgu-Jiul
din sufletul vostru se iscă!!
Viorel Surdoiu
marți, 23 iunie 2015
Copilărie
Păpușarii au fost îngropați. În urma lor au rămas pietre, jucării fără viață în căutarea unui zâmbet și oameni ce așteaptă un alt păpușar să-i ducă spre infinit.
Fugi! Aleargă! Copile, poți să
ajungi la infinit, în orașul infinitului! Poți să zbori! Poți să te îneci în
tăcerea unei bucăți de piatră care conține atâta viață!
Zâmbește-i! Poți să o aduci din
nou să se joace cu tine! Copile, nu-ți dai seama că ele sunt jucăriile pe care
le aștepți?
Uită-te la toți oamenii aceștia!
Îi vezi cum merg fără să zâmbească? Ei trec pe lângă flori fără să le vadă
culoarea și pe lângă jucării fără să le vadă adevărata formă. Dar tu? Tu le
simți jocul și bucuria!
Tu ești următorul păpușar! Haide!
Dă-le zâmbetul și sentimentele! Condu-i spre infinit!
Maria Teodora Dobre
luni, 22 iunie 2015
Fărâmă din copilăria mea
|
O
|
amintire din
copilărie?
Hmm, îmi
amintesc cum odată, când întindea mama rufele pe balcon, eu ca un copil cuminte
ce eram, mă jucam prin casă şi nu ştiu cum am alergat până la ea şi când să ajung pe balcon, tocul de la uşă fiind puţin înalt şi geamul deschis, m-am
împiedicat. Din păcate, am aterizat cu gura pe dunga de la geam şi m-am lovit
aşa de rău încât mi-am pierdut primul dinte din faţă, partea dreaptă... Aveam
vreo 5-6 ani atunci şi a trebuit să stau aşa, fără dinte, până în clasa a V-a
când au început să îmi dea dinţii cei noi. S-au făcut multe glume pe seama mea,
la unele am râs, pe altele le-am trecut cu vederea.
În prezent, au uitat toţi,
dar eu când îmi amintesc, îmi vine mereu să râd.
Victor Marinel Tudorescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)