”Arta decorativă în ceramica
românească”
de Iuliu Moisil, Ed. Cartea Românească
Între anii 1894 – 1905, o frumoasă mișcare culturală,
economică și artistică, s-a plămădit în acest județ de munte, - mișcare pusă la
cale de câțiva idealiști modești și cu suflete curate, dornici de un real
progres pentru populația acestor meleaguri, fără ca să poarte în suflete nu
numai dorința de îmbogățire, dar nici măcar vanitatea unei răsplătiri de ordin
moral sau intelectual.
Iuliu Moisil, Ștefan Bobancu, inginerul A. Diaconovici,
institutorul Al. Ștefulescu, învățătorii, au pus temelia acestei mișcări pe
temeiul căreia s-au putut ridica generația de astăzi.
Despre o ramură a acestei activități ne vorbește dl. Iuliu
Moisil, în cartea de curând data la iveal: ”Arta decorativă ân Ceramica
Românească”. În anul 1894, d-sa, împreunîă cu alți tovarăși, a înființat în Tg.
Jiu un muzeu regional, numit ”Muzeul Gorjului”, menit să fie sâmburele mișcării
culturalo-artistice de mai târziu, în care s-au colecționat obiecte din județ cu
caracter etnografic, religios, istoric, artă populară, științe naturale, etc.
Aici au luat naștere cercurile culturale și mișcarea economică concretizată în
băncile sătești de mai târziu.
Din inițiativa lui Iuliu Moisil, director al gimnaziului
local pe acea vreme, și a inginerului A. Diaconovici, s-a înființat Școala
Ceramică, care a avut o frumoasă dezvoltare între anii 1900 – 1905. Istoricul
acestei mișcări artistice, făcut de Iiuliu Moisil, este foarte sugestiv și
interesant. O idee tradusă în practică și ajunsă la un grad de dezvoltare, dar
distrusă de politică, care lovește pe cei mai buni și îi decepționează. ”Așa
zisa politică este cancerul grozav ce roade orice progres în țara noastră”.
Dl. Iuliu Moisil descrie începutul acestei școli, ideile ce l-au
determinat la ânființarea ei, scopul practic și artistic atins; enumeră
profesorii și artiștii ce s-au perindat aici, din care amintim pe Ioan Wirnstl,
unmaestru desăvîrșit al picturii pe sticlă, care și-a marcat activitatea prin
operele lăsate în diferite părți ale
țării și pe Ioan Schmidt-Faur, artist modelator, care mai târziu a ajuns o
mândrie în arta sculpturii, creînd numeroase opere nepieritoare.
Astfle de artiști se grupaseră în jurul Școlii Ceramice,
menită să devină un focar de artă și de aplicații practice în această ramură
frumoasă și utilă.
***
În capitolul al II-lea, dl. Moisil ne dă un studiu
interesant asupra Ceramicii populare. Nu u mă pot abține a nu reproduce câteva
pasaje din acest studiu, care caracteriză de minune partea artistică a
sufletului românesc. ”Deși foarte veche, arta populară a fost foarte puțin
studiată și abia în timpurile din urmă a început să fie apreciatî, începând a
se colecționa obiectele necesare studiilor, a le păstra în colecții particulare
sau în muzee”.
”Natura cea frumoasă a țării noastre, clima dulce,
priveliștile splendide, viața în libertatea naturii, plină de cântecele
păsărilor și ale muncitorilor, aceeași limbă, port și obiceiuri la toți
românii, din toate provinciile românești, mii de ani, toate acestea au
favoriyat dezvoltarea arte populare românești.”
”Cerul limpede și de un azur transparent, cu multă lumină,
șesuri întinse, cîmpii mănoase, lanuri de grâu auriu, pășuni verzi mai spre
mijlocul țării, coline acoperite cu pometuri, livezi, podgorii și păduri; - mai
sus munții uriași cu enormele și fantasticele lor stânci, printre care se
rostogolesc zgomotoase și grăbite ape cristaline, bogate în pești și în forțe
hidraulice, toate aceste minunății naturale, fără seamăn, ale țării noastre, au
înrâuritsufletul românului, l-au făcut să simtă frumusețile pământului său,
l-au făcut artist”.
În singurătatea câmpiilor, a munților săi, ciobanii au
devenit artiști, sculptori ân lemn, scobindu-și capodoperel lor în bâte, în
artistice furci de tors, - pentru iubitele lor, - care, la rândul lor, cuprinse
de dorul flăcăilor lor dragi, yugrăvesc pe năframe, pe marămi, pe cămășile ce
le vor darui, minunate cusături, fără seamăn de frumoase, de regulate, de
simetrice și de complicate, în cilori așa de admirabil și armonios combinate.
”Poporul simte nevoia artei tot așa, dacă nu mai mult, ca
orice intelectual. El împodobește totul”.
Autorul ne dă apoi un studiu asupra aplicării motivelor de
pe ouă încondeiate la ceramica artistică. Cartea cuprinde peste 150 de desene
și ilustrații colorate, reprezentând vase, ouă încondeiate, stilizări de motive
naționale cu aplicații diverse și cu minunat efect estetic.
Istoricul viitor al artelor decorative în România, o va
putea utiliza cu mult folos, iar artiștii de mâine se vor putea inspira din
această lucrare de seamă a d-lui Moisil, care merită sa fie cunoscută de orice
intelectual. (”Gorjeanul”, nr. 1, din 1-8 ian. 1932, p.6.)
Din vol. ” Jurnal de
provincie”, Vasile Uscătescu, Colecția ”Destin”, Madrid, 1989
Viorel Surdoiu
