Târgu Jiu, orașul copilăriei mele

           Locul unde ne naștem nu ni-l alegem. Destinul a făcut ca locul copilăriei mele să fie unul distins, emblematic pentru județul Gorj. Aici Tudor Vladimirescu și cu ai lui panduri au lăsat moștenire omenirii ceea ce este esențial: vitejia, spiritul libertății și datoria de a lupta pentru cele mai de preț valori pe care omenirea le are. Sunt recunoscătoare pentru asta.

            Văzut dinăuntru, orașul pare presărat cu amintiri. Case vechi, cu pereții încrustați cu evenimente, trăiri și zbucium, străzi și alei singuratice, îmbrățișate ici-colo de parcuri de un verde crud, Jiul curgând agale, ducând cu el parcă povestea din amonte… Nimic nu e întâmplător în acest oraș. Totul pare să aibă rostul său și locul în care se află fiecare lucru este perfect.

            Copilăria pe Calea Eroilor a fost una frumoasă. Obișnuiam să îmi imaginez că eram Ecaterina Teodoroiu, luptând cu vitejie pentru idealurile unei patrii, iar visul era unul pătimaș, care părea atunci atât de real… Urcându-mă pe leul de la baza monumentului închinat lui Tudor din parcul ce-i poartă și acum numele, atingându-i colții fioroși, mă credeam invincibilă și asta pentru că Tudor, chiar el, de sus, privea spre oraș, cu sabia pregătită să sfâșie orice obstacol din calea idealurilor sale. Asemeni leului, răcneam lumii întregi că acesta este orașul nostru frumos, iar pe aici vrăjmașii nu trec.

            În mintea unui copil, orașul, chiar și părțile sale statice și reci, prind viață. Poarta Sărutului era pe atunci simbol de trecere între lumi, locul ce marca linia de delimitare dintre lumea reală și fantezia ținută vie de minunatul Parc Central, cu arborii săi imenși. Operele lui Brâncuși erau elementele centrale ale parcului și parcă întreaga vegetație se alinia astfel încât să le încadreze într-un decor de excepție. Masa Tăcerii, înconjurată de scaune, grandioasa și impozanta Coloană a Infinitului, care părea că sprijină cerul privită de aproape, și ele accentuau sentimentul de apartenență unei lumi aproape ireale.

            Se auzeau mereu glasuri senine de copii, vocile îngrijorate ale părinților, susurul Jiului traversând în lung parcul, ciripit de păsări și freamăt de frunze. O acalmie aproape deranjantă se instala odată cu venirea prânzului. Soarele străpungea pe alocuri desișul frunzelor, desenând pete luminoase pe aleile singuratice din parc.

            În drumul spre casă, centrul orașului era o esplanadă perfectă pentru a te reconecta la lumea reală. Blocurile înalte, forfota specifică orașului, câteva mașini în treacăt, oamenii grăbiți cu priviri preocupate - toate păreau a-și fi mărit ritmul, a se succede mai vioi, lăsând loc mai puțin imaginației.

            Nu a existat niciun moment până acum în viața mea în care să îmi fi dorit să mă fi născut în vreun alt loc decât Târgu Jiu - mereu orașul meu de suflet!

                                                                           Iulia Popescu 

Scriitorul și dascălul de excepție Sabin Popescu Lupu (Sabin Velican) – exemplu de voluntar în spațiul cetățeniei active

Apelând la memoria hârtiilor document și a înaintașilor, începuturile Școlii gimnaziale „Sfântul Nicolae” se pierd în vremurile de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Ele sunt legate de viața și activitatea minunatului om, dascălului de excepție, scriitorul Sabin Popescu Lupu (Sabin Velican). În timpul vieții sale (1909-1999) printre multe alte lucruri care i-au adus aprecierea comunității este și truda începutului acestei școli, în urmă cu peste 65 de ani.

Comitetul de inițiativă organizat pentru construirea acestei școli avea în frunte pe profesorul Sabin Popescu Lupu și preotul Aurelian Barbici. La insistențele celor doi pe lângă Administrația locală, Primăria orașului repartizează terenul pe care s-a construit primul local al școlii, așezat pe amplasamentul unei foste grădini de zarzavat. Această repartiție o găsim aplicată înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

Hotărârea de a ridica o școală între biserica „Sfântul Nicolae” și Penitenciar a fost determinată de constatarea stării precare a cartierului de nord – Obreja – cu o populație majoritar romă, neștiutoare de carte.

În acea vreme, în Târgu-Jiu nu existau decât două școli: actuala „Alexandru Ștefulescu” - Gimnaziul de băieți și „Constantin Săvoiu” - Gimnaziul de fete.

Comitetul de inițiativă a pornit din magazin în magazin, din familie în familie, s-au întocmit liste de subscriere pentru colectare de bani de la populație, în această acțiune angajându-se mulți intelectuali ai urbei, profesioniști ca Dr. Nicolae Hasnaș, Dr. Aurelian Popescu, Dr. Ion Adameșteanu, Dr. Constantin Lupescu, Aurelia Blagu – șefa Biroului Stare civilă, Longin Popescu – comerciant ș.a.

Astfel, într-o primă fază s-au colectat 80.000 lei, apoi Casa Școalelor a dat bani pentru un vagon de țiglă care a fost adus de la Jimbolia și a fost depozitat în curtea Casei Parohiale din Str. Sfântul Nicolae.

Acțiunea este stopată de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. După război, aceiași oameni reiau acțiunea, construcția se susține în continuare prin colecte prilejuite de serbări școlare, serate, baluri organizate cu tombolă, cele mai multe chiar în Saloanele Primăriei – actuala Prefectură. Proprietarul Ion Cuțui donează lemnul necesar construcției acoperișului, lemnăria pentru tocărie este donată de Cooperativa Baia de Fier, iar gropile pentru temelie au fost săpate de internații Penitenciarului Târgu-Jiu. Cu sume de bani și multe care de piatră de Jiu au contribuit o parte din familiile domiciliate în cartierul Obreja. Sume consistente de bani au fost donate periodic și de către Fabrica de Țigarete Târgu-Jiu.

Construcția primului local a fost realizată de renumitul antreprenor de origine italiană Luigi Pittini.

Ceea ce trebuie consemnat este faptul că începuturile acestei școli sunt legate de contribuția unui număr mare de oameni, ducându-ne cu gândul la recunoașterea năzuinței românului pentru progres prin învățătură.

Așa cum rezultă din unele acte financiare în mai 1947 se comandă și se achită contravaloarea tocurilor de la uși și ferestre pentru ca în toamna aceluiași an să ființeze Școala Primară nr. 3 Târgu-Jiu, cea care mai apoi a fost Școala Gimnazială nr. 6, respectiv „Sfântul Nicolae”.

Începând din anul 1952, școala a fost extinsă în mai multe etape. Astfel, în anul școlar 1996/1997, la 50 de ani de la înființare, școala funcționa în trei clădiri: 2 localuri cu săli de clasă și o sală de sport, în total 31 de săli de clasă, 5 cabinete de specialitate, 2 laboratoare, un atelier școală, o bibliotecă cu un fond de carte de peste 16.000 volume. Școala dispune și de o bună bază sportivă. Tot în acest an (1996-1997), 57 de cadre didactice instruiau și educau 1054 de elevi, în majoritate copii ai hidroenergeticienilor din cadrul A.C.H. Gorj, 33 de cadre cu gradul I, 13 cu gradul II, 6 cu definitivatul.

Unitatea a fost condusă de-a lungul timpului de următorii profesori, oameni devotați școlii precum: Sabin Popescu Lupu, Constantin Chiată, Eugenia Bardan, Ion Bardan, Maria Ciocârlie, Iulia Dragomir, Gheorghe Popescu, Nicolae Badea ș.a., care împreună cu un inimos colectiv didactic au menținut ridicat prestigiul școlii, aceasta devenind în scurt timp o școală cu un bun renume în Târgu-Jiu și județul Gorj, lucru ce se menține și astăzi.

Printre absolvenți găsim cercetători, autori de cărți, matematicianul Gheorghe Ivașcu, fizicianul Dan Brâncuși, prof. Gheorghe Manoniu redactor la “Gazeta Gorjului”, actorul Marian Negrescu - directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, medicul Gabriela Tașcău, inginerii Silviu Băcanu, Mihai Voinescu, Gabriel Trotea ș.a.

În cadrul programului sărbătoririi a 50 de ani de activitate a școlii a fost susținut un Cerc pedagogic al directorilor de școli gimnaziale din municipiul Târgu-Jiu, condus cu eleganță și competență de prof. dr. Gheorghe Nichifor, care îndeplinea funcția de Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean. La acest cerc, având în vedere sărbătoarea semicentenarului, ne-am bucurat de prezența profesorului Sabin Popescu Lupu ca invitat de onoare, care a încântat auditoriul prin vorbele pline de căldură, oferindu-ne un exemplu de atitudine civică, de voluntar în slujba progresului social al comunității, de „om căruia îi pasă de ceea ce se întâmplă în jurul său.”

Trăind vremuri atât de solicitante încerc să le înțeleg plasându-mă totuși pe traiectele propriei istorii de viață, exemplul dascălului Sabin Popescu Lupu, cetățean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, situându-mă într-un spațiu mai cuprinzător al reflecției. De aceea, în raport cu timpul, „modernul” nu fuge de trecut dar dorește să aducă viitorul în prezent.

                                                          Prof. Mihail Mărtoiu,

                                voluntar „Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active”

                                                                                Prof. Sabin Popescu Lupu

                                                                                             Sfârșit de an școlar

          40 de ani de la absolvirea Școlii Normale (Colegiul Național "Spiru Haret") - prof. Sabin Popescu Lupu și colegii