Îmi aduc
aminte cu plăcere de vremea când eram elevă la Liceul “Tudor Vladimirescu” din
Târgu Jiu, care era atunci cel mai bun liceu din județ. Toată lumea vorbea
despre severitatea profesorilor acestui liceu, iar noi, elevii eram considerați
elita județului.
Cred că
eram în clasa a douăsprezecea când Casa de Cultură a Sindicatelor se afla în
construcție și o vedeam zilnic, atât când mă duceam la liceu cât și atunci când
mă întorceam acasă. Întotdeauna mi s-a părut o clădire fascinantă, mai ales
pentru că i-am urmărit îndeaproape construirea.
Într-o zi,
mă întorceam de la școală și eram destul de tristă și obosită, când i-am auzit
pe soldații care lucrau la Casa de Cultură vorbind:
- Oare ce are domnișoara de este atât
de tristă?
- Sigur are mâine limba rusă... zice
unul dintre ei.
Și
într-adevăr chiar aveam limba rusă în ziua următoare. Am început să râd și am trecut
mai departe… Spusele acelui soldat mi-au înseninat o parte din zi, chiar dacă
pentru scurt timp… Am studiat limba rusă din clasa a zecea până în clasa a douăsprezecea.
La început mi-a fost foarte greu să învăț alfabetul chirilic, deoarece are o
structură destul de grea. Atunci mi se părea anormal ca cineva să ne oblige să
studiem o a treia limbă străină pe lângă franceză și latină.
Nu
înțelegeam de ce aproape întotdeauna mă scotea pe mine la tablă să rezolv
exerciții pentru că nu mă pricepeam prea bine la această materie.
La întâlnirea
de zece ani de la terminarea liceului am întrebat-o pe doamna profesoară N. de
ce mă scotea mereu la tablă și mi-a spus: „ Erai o fată așa cuminte și
silitoare.
Chiar
dacă niciodată nu mi-a plăcut aceasta limbă, am admirat-o pe doamna profesoară pentru
răbdarea pe care a avut-o cei trei ani în care a încercat să ne învețe una dintre
cele mai grele limbi străine.
Nicoleta-Alexandra Bîcoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu