Închizând
ochii, doamna profesoară respectată și iubită de astăzi se transpune în fetița
cu păr lung și cu o privire ageră de altădată. Se pare că imaginea dominantă în
gândurile acesteia când vine vorba de Târgu-Jiu este cea a clădirilor vechi și
impresionante și a străzilor prăfuite. Oamenii se agitau pe aceste străzi,
mânați de grijile zilnice și de programul pe care trebuiau să îl respecte.
Școlărița
noastră, îmbrăcată în uniformă și cu frumosul păr prins, își duce ghiozdanul
mult prea mare pentru ea. Alături de ea merge sora sa, doar cu un an mai mică,
îmbrăcată cu o uniformă asemănătoare. Cele două fete discută despre lecțiile de
la școală și merg liniștite spre casă. Odată ajunse, mănâncă și apoi se joacă o
jumătate de oră, o oră. Apoi, se apucă de teme și își învață lecțiile pentru
următoarea zi. Din nefericire, frica de a nu ști sau mai bine zis, de a nu fi
pedepsite din cauză că nu știu lecția este cea care le îndeamnă să învețe și nu
dorința de cunoaștere.
În
afară de această frică ce domnea în timpul temelor, doamna de astăzi își
amintește numeroasele vizite pe care le primea familia sa. Întoarsă de la
muncă, mama sa se apuca de gătit și pregătea un adevărat festin. Cele două
surori se ocupau de curățenie și aranjau toată casa. Vizitatorii veneau în
număr mare și de multe ori petrecerile se întindeau până târziu în noapte. Fetele
îi salutau pe invitați și după ce mâncau, se retrăgeau în camera lor, ascultând
zgomotul din camera alăturată. A doua zi trebuiau să curețe, alături de mama lor
întreaga încăpere. Surorilor le plăcea curățenia, toată casa ieșea lună din
mâinile lor pricepute. Măturau, ștergeau, spălau și aranjau tot ce se putea.
La
școală, acestea erau printre fruntașii clasei și toți profesorii le apreciau.
Doamna din fața mea povestește însă că tocmai din cauza profesorilor, acestea
se comportau uneori urât cu colegii lor mai slabi la învățătură. Profesorii le
apreciau și le lăudau pe ele și pe colegii lor care învățau, iar cu ceilalți se
comportau urât, îi jigneau și îi făceau și pe ceilalți copii să îi trateze cu
superioritate. Din această cauză, a avut loc o întâmplare nu tocmai plăcută.
Fiind lăsată responsabilă de ordinea și disciplina în clasă în lipsa
profesorului, fetița s-a comportat foarte urât cu unul din colegii săi mai
slabi la învățătură, iar acesta a ripostat la rândul lui, spunându-i ceva urât.
Aceasta spune că nu își amintește exact ce i-a spus, însă știe că l-a jignit pe
colegul ei. Acum își dă seama că a greșit și că atitudinea de atunci a
profesorilor o făcea să se creadă superioară. Doamna care-și retrăiește
copilăria în timp ce povestește spune că acest exemplu a făcut-o ca, în poziția
pe care o ocupă și în viață în general, să nu mai judece în funcție de
cunoștințe și de părerile generale. Astfel, o întâmplare aparent neînsemnată
din copilărie i-a construit o trăsătură de caracter care îi este foarte
apreciată.
Alte
imagini care îi vin în minte atunci când se gândește la copilărie sunt acelea
cu ea și sora sa jucându-se vesele în camera lor. Jocurile lor preferate erau
să-și imagineze că sunt doctorițe sau profesoare. Cel mai mult îi plăcea să se
joace „de-a doctorița”. De altfel, până a ajuns la facultate a crezut că asta o
să și devină. Se pare că celălalt joc i-a fost însă menit. Jucându-se „de-a
profesoarele”, una dintre ele trebuia să fie profesoara și cealaltă eleva.
Catalogul era nelipsit și păpușile mai mult sau mai puțin ascultătoare
constituiau grupul de elevi. Se pare că jocul din copilărie a ajuns jocul de zi
cu zi al femeii adulte din prezent. Un zâmbet trist înflorește pe buzele
acesteia în timp ce retrăiește micile bucurii ale copilăriei.
Personal,
cred că asta e povestea tuturor copiilor ajunși adulți. Jocurile din copilărie
ne formează într-un fel sau altul gândirea de adult. Uneori, acestea ajung să
se materializeze, transformându-se în realitate, iar alteori sunt doar niște
amintiri ale copiilor inocenți și fără griji, amintiri care îți dezvoltă
personalitatea. Este extrem de interesant să urmărești cum amintirile din
copilărie au creat adulții de astăzi și cum gândirea lor s-a schimbat și s-a
dezvoltat de la o perioadă a vieții la alta.
Maria Alexandra Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu