Podul

Tata are foarte multe amintiri din copilăria sa dar dintre toate una mi-a rămas în cap până în ziua de azi. Pe vremea când el era copil Târgu-Jiu era foarte diferit de ceea ce este astăzi, în primul rând datorită aspectului. Existau mai multe spații verzi iar parcul era un colț verde cu aer curat. Un lucru care s-a schimbat radical din zilele acelea este Insulița. Când tata era copil, Insulița era doar un mare spațiu verde iar singurul mod prin care se putea ajunge acolo era pe un pod de lemn. Desigur, Podul Acela nu era cel mai sigur lucru după cum și tata s-a convins mai târziu.

Totul începuse ca o zi obișnuită de vară pentru el: se trezise, mâncase și ieșise afară să se joace cu prietenii. Marea parte a timpului o petreceau aproape de casă, dar ziua asta urma să fie diferită pentru că tocmai în aceea zi începuse Festivalul ce are loc în fiecare vară, chiar și în ziua de astăzi.

Unul dintre prietenii tatei a luat inițiativa și a spus:

-Haideți să mergem și noi pe Insuliță, doar a început Festivalul!

Tuturor le-a surâs ideea așa că nu au stat mult pe gânduri până să se hotărască. S-au adunat toți și au pornit spre Insuliță.

Pe drum plănuiau ce vor face acolo, adunau banii și socoteau ce vor putea cumpăra sau spuneau diverse glume ce provocau un râs isteric în rândul grupului.

Dintr-o dată unul dintre prietenii tatălui meu a spus în glumă:

-Poate se rupe podul cu noi dacă mâncăm așa mult acolo.

Toți au început să râdă fără să se gândească că prietenul lor se transformase în medium.

Au alergat fericiți spre Insuliță și au trecut podul ca și când ar fi avut aripi în loc de picioare. Tata remarcase ceva ciudat în legătură cu podul, i se părea că nu este ca de obicei, avea un sentiment că ceva rău era pe cale să se întâmple însă ignorase total acel sentiment. Au petrecut câteva ore pe insuliță, până când seara a început să se lase peste oraș.

-Cred că este timpul să plecăm, a spus unul din ei când a văzut că stelele apar una câte una pe cer.

Toți au fost de acord, așa că au mers în căutarea celorlalți pentru a pleca spre casă. Au trecut podul iar tata a avut din nou acel sentiment ciudat că ceva rău avea să se întâmple. Ajunși pe partea cealaltă unul dintre ei și-a amintit ceva:

-Ahh, mi-am uitat pălăria acolo, trebuie neapărat să mă întorc altfel mama se va supăra pe mine.

-Vrei să venim cu tine? a întrebat tata

-Nu e nevoie, mă întorc imediat.

Spunând aceasta a înaintat spre pod însă nu a mers mai mult de 3 metri că podul s-a rupt iar prietenul tatălui meu a căzut în apă. În acel moment panica i-a cuprins pe toți și nimeni nu a mai știut ce să facă numai tata a reușit să își controleze emoțiile și a sărit în apă după prietenul lui. Din fericire, prietenul tatălui meu știa să înoate așa că nimic rău nu i s-a întâmplat. Într-un final au ajuns amândoi teferi la mal iar in jurul lor s-au adunat ceilalți prieteni.

-Sunteți bine? au întrebat toți în același timp.

-Da, eu nu am nimic, dar tu? l-a întrebat tata pe prietenul său.

-La fel ca tine. Mama îmi tot spunea că nu o să ajung nicăieri cu uitatul meu. Țin să o contrazic, am ajuns în Jiu.

Toți au început să râdă și s-au îndreptat spre casă fericiți că toți erau teferi.

                                                           Elena Andreea Brujac