Lecția șireturilor

Printre locurile interesante pentru copilul care eram și de care îmi amintesc totdeauna cu drag: Parcul, cu locul de joacă și aleile lui umbrite; frizeria ”Ciufulici” – cu măgărușul care îmi distrăgea atenția de la foarfece; Piața Centrală - cu forfota amețitoare și tarabele mereu pline cu fructe, aromate și gustoase… Dar cel mai interesant era Palatul Copiilor. Nu arăta el ca palatele din cărțile de povești, dar sala de gimnastică era cu siguranță Sala de bal!

Sub îndrumarea doamnei Guțu și a doamnei Claudia, noi, grupa mică, am început să plutim pe ritmurile fermecate ale muzicii.

Am intrat în ”pielea” fulgilor de zăpadă, care după multe repetiții au reușit să ningă sincron pe scena Casei de Cultură, în aplauzele spectatorilor.

După orele de grădiniță, marțea și joia, aveam antrenament, de la care n-aș fi lipsit pentru nimic în lume! O dată, pe când pregăteam dansul pentru un nou spectacol, eram în faza finală, de finisare a detaliilor. Ajung eu acasă, mami și tati – la serviciu, soră-mea – la școală; mănânc și iată, sunt gata să plec la Palat. Mai erau câteva linii pe ceas (nu mă lămurisem exact cum era cu minutele) până trebuia să plec, dar de-abia așteptam să mă-ntâlnesc cu fetele, așa că la încălțat!

Panică, șoc și groază! Pantoful stâng avea șiretul legat cu nod, iar piciorul meu refuza să intre în pantof! Să nu mă duc la antrenament nici nu putea fi vorba, era bucuria vieții mele! Mi-au trecut o mie de gânduri prin cap, unele mai nebunești ca altele! Mami, chiar dacă o sunam, nu ajungea la timp! Să plec desculță? Râdea lumea de mine pe stradă! Să mă încalț în opincuțele de gimnastică? Nu, le foloseam doar în sală! Lacrimi mici apar sub pleoape. Trebuie să găsesc o soluție! Ochii îmi pică pe carnețelul cu numere de telefon. Repede, trebuie să fac ceva! Îmi sare în ochi un număr scris mai mare, deci pentru urgențe și lângă el scris cu litere de tipar LILI. Era fina noastră, care TREBUIA să fie acasă, doar avea copil mic și stătea și aproape, chiar foarte aproape mi se părea mie în acel moment. Îmi tremurau degetele de emoție când formam numărul, cu mare atenție, să nu greșesc  - vă amintiți telefoanele acelea vechi, cu disc, nu? Nu-mi mai aduc aminte ce am vorbit la telefon, dar iată că Lili a venit și mi-a rezolvat problema cu șiretul. Ceasul se grăbea mai tare ca oricând, așa că n-am avut timp de mulțumiri, am zburat spre Palatul Copiilor.

Totul a decurs apoi foarte bine, inclusiv spectacolul de la Casa Armatei.

O nouă lecție fusese învățată: lecția șireturilor!

                                                                       Ștefania-Adelina Csolti