Cu toții suntem stele! Da,
există un moment în care ne naștem și un timp pentru formarea noastră în care prindem strălucirea
ce ne definește, această perioadă ce definește frumusețea vieții este: copilăria. Ce timp minunat!
Dacă aș putea, aș îngenunchea în fața copilăriei și i-aș mulțumi pentru tot: pentru toate clipele frumoase, pentru
momentele de extaz în care dependența de ciocolată nu făcea atâta rău, i-aș mulțumi pentru că datorită ei
am devenit cine sunt acum. Ah, tu, timp, unde te duci, încotro te îndrepți ?...
Cu gândul la timpul ce nu arată îndurare pentru sufletul
inocent de copil, mi-am întrebat bunica despre copilăria trăită atunci, despre
ceva marcant...
Are atât de multe de povestit! Parcă vorbește despre o altă lume
desprinsă din alt univers....
Eu consider că fac parte din generația ce și-a trăit copilăria
afară: sărind, jucându-se, socializând fără telefoane sau calculatoare. De-aș putea da timpul înapoi...
Nu se poate! Amintirile sunt razele ce-mi luminează
mintea și sper că nu doar mie,
ci tuturor…
Bunica nu mai e lângă mine dar o port mereu în suflet... Mi-a
povestit și despre copilăria mea... da... jucăuș copil am mai fost! Mi-a spus despre mașinile confecționate de mine din cutii
de carton (ce brav șofer mai avea lângă ea!), despre cortul din sufragerie făcut
din păturile de pe pat pentru că... așa văzusem eu la TV că... se trăiește periculos.
Dacă ar fi să aleg un loc ce îmi amintește despre copilărie, cel
mai bun e grădina casei. Ah, ce am mai explorat-o, ce m-am mai jucat de-a
Tarzan în pomii aceia. Am ascuns căței de pe stradă acolo, de frică să nu cumva să îi
lovească vreo mașină. Câtă inocență, ce naivitate! Ce timp minunat al plăcerii, al jocului!
Viața e jocul ce te învață să apreciezi lumea copilăriei pentru că acela e cadoul,
e darul ce nu-ți va fi luat niciodată cu toate că vântul va sufla rece peste sufletul tău
de adult...
Monica-Teodora Scăunașu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu