Cred că nimic nu se compară cu orașul
copilăriei. Niciun oraș modern, niciun oraș mare, plin de magazine. Nimic.
Amintirile noastre rămân, acolo, undeva pe aleile înguste, mici, pline de viață
și râsete. Amintirile și copilăria rămân în orașul zilelor noastre de
naivitate.
Nu
contează cât se schimbă un oraș, în inimile locuitorilor păstrează același aer,
o nostalgie aparte care te atrage mereu.
Pentru
generația mea, adolescenții născuți undeva prin anii '90, Târgu-Jiul este
sinonim cu magazinele de la colț, cu sucurile luate la plic și guma Turbo;
Târgu-Jiul se confundă cu Centrul acela cu alei de gard viu, cu trandafiri
ofiliți la început de toamnă, dar atât de colorați vara; cu ciuda pe care o
aveam pe respectivul gard care ne despărțea de flori. Noi, copiii, aveam un loc
al nostru unde ne întâlneam: pe unde sunt fântânile arteziene acum. Era o
hărmălaie groaznică, dar pentru noi era distracție.
Când
eram mici, Zilele Orașului și Festivalul Berii se organizau în Centru și lângă
stadion. Pentru noi ele însemnau jucării, dulciuri și jocuri. Acea aglomerație
era fascinantă, iar jocurile de artificii - efervescența zilelor de vară.
Mi-am
întrebat prietenii la ce se gândesc când spun "Târgu Jiul
copilăriei", iar ei au răspuns fără să ezite: "Aleea aia lungă din
Centru", "Concertele de la Prefectură", "Mirosul de grătar
de la stadion, pe care îl simțeai din Centru".
Dar
ca orice oraș, Târgu Jiul se schimbă, devine mai frumos. Îmi place să cred că a
crescut odată cu noi, că ne-a făcut să învățăm că totul se transformă în mai
bine, că NOI devenim mai frumoși, că trecem printr-o metamorfoză a existenței
și din crisalida copilului firav devenim adulți.
Iulia Ioana Surcel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu